E atat de ciudat cand iti scriu, nu s-a intamplat nici macar o data sa-ti astern cateva ganduri si sa nu-mi ud obrajii… mi-e dor de tine, imi esti drag, mi-esti tot ce mi-am dorit…
Primul sentiment, primul gand care-mi vine este ca te cunosc. Stiu parfumul pielii tale, cat iti sunt buzele de pline, iti stiu curbele spatelui, iti stiu imbratisarile, iti stiu gustul, imi aduc aminte cum ma iubeai incet si cu rabdare, iti mangaiam fiecare centrimetru de piele si ma imbatam sarutandu-te…
E atat de simplu sentimentul asta incat mi-e groaznic de greu sa-ti scriu de el, pur si simplu nu mai e vorba de cuvinte, e vorba de mai mult si de mai putin…
Partea si mai grea este ca te simt ca vibrezi in acelasi timp cu mine, a trecut atat de mult timp incat eram sigur ca ti s-a schimbat beat-ul, ca ai alta cadenta, eram sigur ca metronomul tau s-a modificat. Si totusi, nu… cand eu cad in piscina asta de lacrimi reci si-mi intind mainile, dau de fiecare data peste mainile tale care ma cauta.
Stii ceva? Acum, dupa atata timp, stiu ca nu s-a terminat totul. Nu are cum, e ca si cum viata s-ar contrazice pe ea insasi, sunt atatea lucruri nespuse intre noi incat imi vine sa-mi rup carnea de pe mine in urlete de neputina…
Acum esti departe, calatoresti pe alte culmi ale placerii, in parte te minti ca ti-e bine, in parte te complaci… eu am rabdare, am sa astept sa mi te intorci in brate… te-am impins de langa mine, te-am fugarit, dar astept sa te intorci singur, pentru o viata, o ora, un minut, din nou in brate mele…
Hai, du-te langa ea si dormi, eu o sa adorm ceva mai tarziu… o sa mi te iau in brate, o sa te sarut, o sa te iubesc si-o sa te simt cu ma tii in brate… in somn.
Eu raman, sunt aici, si te astept…..iubitul meu
